agonia
armenian

v3
 

Agonia.Net  | Policy  | Mission Contact  | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views : 25417 .



Bubico
prose [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Ion_Luca_Caragiale ]

2003-04-10  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Catalina Stanescu



Nouã ceasuri si nouã minute... Peste sase minute pleacã trenul. Un minut Ă®ncã si se-nchide casa. Repede-mi iau biletul, ies pe peron, alerg la tren, sunt Ă®n vagon... Trec de colo pânã colo prin coridor, sã vãz Ă®n care compartiment as gãsi un loc mai comod... Aci. O damã singurã, si-fumeazã, atât mai bine! Intru si salut, când auz o mârâiturã si vãz apãrând dintr-un paneras de lângã cocoana capul unui cãtel lãtos, plin de funde de panglici rosii si albastre, care-ncepe sã mã latre ca pe un fãcãtor de rele intrat noaptea Ă®n iatacul stãpânii-si.
- Bubico! zice cocoana... sezi mumos, mamã!
"Norocul meu, gândesc eu, sã trãiesc bine!... Lua-te-ar dracul de javrã!"
Bubico se linisteste putin; nu mai latrã; Ă®si retrage capul Ă®n paneras, unde i-l acopere iar cocoana cu un tãrtãnas de lânã rosie; dar tot mârâie Ă®nfundat... Eu, foarte plictisit, mã lungesc pe canapeaua din fata cocoanii si-nchiz ochii. Trenul a pornit... Prin coridor umblã pasajeri si vorbesc. Bubico mârâie artãgos.
- Biletele, domnilor! zice conductorul, intrând cu zgomot în compartimentul nostru.
Acum Bubico scoate capul foarte sus si, vrând sã sarã afarã de la locul lui, Ă®ncepe sã latre si mai grozav ca adineaori. Eu Ă®ntind biletul meu conductorului, care mi-l perforeazã. Conductorul face un pas cãtre cocoana, care-si cautã biletul ei Ă®n sãculetul de mânã, pe când Bubico latrã si chelãlãie desperat, smucindu-se sã iasã din paner.
- Bubico! zice cocoana, sezi mumos, mamito!
Si-ntinde biletul. Când mâna conductorului s-a atins de mâna cocoanei, Bubico parc-a-nnebunit. Dar conductorul si-a terminat treaba si iese. Cocoana Ă®si Ă®nveleste favoritul mângâindu-l "mumos"; eu mã lungesc la loc Ă®nchizând ochii, pe când Bubico mârâie Ă®nfundat ca tunetul care se tot depãrteazã dupã trecerea unei grozave furtuni. Acum nu se mai aude de loc. Dar auz hârsâitul unui chibrit: cocoana Ă®si aprinde o tigaretã... ĂŽncã nu mi-e somn. De ce n-as aprinde si eu una? A! de degrabã sã nu pierz trenul, am uitat sã-mi iau chibrituri. Dar nu face nimic... S-o rog pe mamita lui Bubico... Scot o tigaretã, mã ridic si dau sã m-apropiu de cocoana. Dar n-apuc sã fac bine o miscare, si Bubico scoate capul lãtrându-mã mai furios decât pe conductor; latrã si chelãlãie si tuseste si...
- Bubico - zice cocoana - sezi mumos, mamitico!
"Lovi-te-ar jigodia, potaia dracului!" zic Ă®n gândul meu. N-am vãzut de când sunt o javrã mai antipaticã si mai scârboasã... Dacã as putea, i-as rupe gâtul.
ĂŽn zbieretele desperate ale lui Bubico, mamitica Ă®mi dã s-aprind. ĂŽi multumesc si m-asez Ă®n locul cel mai depãrtat din compartiment, de teamã cã n-am sã mai pot rezista pornirii si am sã-i trag la cap când si l-o mai scoate din paner.
- Frumusel cãtel aveti, zic eu cocoanii, dupã câteva momente de tãcere; da' rãu!
- As! nu e rãu, zice cocoana; pânã se-nvatã cu omul; dar nu stiti ce cuminte si fidel este, si destept! Ei bine! e ca un om, frate! doar ca nu vorbeste...
Apoi cãtre paner, cu multã dragoste:
- Unde-i Bubico?... Nu e Bubico!...
Din paner se aude un miorlãit sentimental.
- Sã-i dea mama bãietelului zãhãrel?... Bubico! Bubi!!
Bãietelul scoate capul cu panglicute... Mamita-l degajeazã din toalele Ă®n cari dospeste-nfãsurat si-l scoate afarã. Bubico se uitã la mine si mârâie-n surdinã. Eu, apucat de groazã la ideea cã nenorocitul ar Ă®ncerca sã mã provoace, zic cocoanei:
- Madam! pentru Dumnezeu, tineti-l sã nu se dea la mine! eu sunt nevricos, si nu stiu ce-as fi Ă®n stare... de fricã...
Dar cocoana, luând Ă®n brate pe favorit si mângâindu-l cu toatã duiosia:
- Vai de mine! cum crezi d-ta?... Noi suntem bãieti cuminti si binecrescuti... Noi nu suntem mojici ca Bismarck...
- Ha? zic eu.
- Bismarck al ofiterului Papadopolinii.
Dându-mi aceastã explicatie, cocoana scoate din sãculetul de mânã o bucãticã de zahãr:
- Cui Ă®i place zãhãrelul?...
Bubico (fãcând pe bancã sluj frumos, cu toatã cletinãtura vagonului): Ham!
- Sã-i dea mamitica bãiatului zãhãrel?
Bubico: Ham! Ham!
Si apucã bucãtica de zahãr si-ncepe s-o rontãie... Cocoana scoate din alt sãculet o sticlã cu lapte, din care toarnã Ă®ntr-un pahar; apoi:
- Cui Ă®i place lãptic?
Bubico (lingându-se pe bot): Ham!
- Sã-i dea mamitica lãptic bãiatului?
Bubico (impacient): Ham! Ham!
"Ah! suspin eu în adânc; lua-te-ar hengherul, Bubico!"
Dar cocoana apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe sã lãpãie, si lãpãie, si lãpãie, pânã când un pasajer se aratã la usa compartimentului nostru uitându-se-nãuntru. Bubico se opreste din lãpãit si se porneste sã latre ca o fiarã, cu ochii holbati si muscând Ă®n sec si clãntãnind din dinti, si tusind si...
"Vedea-te-as la Babes, jigãraie Ă®ndrãcitã!" gândesc eu, si prin mintea mea Ă®ncepe sã treacã fel de fel de idei, care de care mai crudã si mai infamã.
Pasajerul s-a retras de la geam. Bubico s-a potolit. Cocoana toarnã iar lapte-n pahar si bea si dumneei. Eu simt cum mã nãvãlesc, din ce Ă®n ce mai irezistibile, ideile negre.
- A propos - zic eu - madam, vorbeati adineaori de Bismarck... al...
- Al ofiterului Papadopolinii...
- Ei! Ce e Bismarck?
- Un dulãu de curte... Era sã mi-l omoare pe Bubico... Papadopolina are o cãtelusã, Zambilica, foarte frumusicã! sade alãturi de mine; suntem prietene; si dumnealui (aratã pe Bubico), curte teribilã! (Cãtre Bubico:) Craiule!... (Cãtre mine:) Mizerabila de servitoare, o dobitoacã! i-am spus, când l-a dus afarã de dimineatã - cã nu stii ce curat e! - zic: "Bagã de seamã sã nu scape, sã se ducã iar la Papadopolina, cã-l rupe Bismarck..." dulãul ofiterului, care sade cu chirie la ea. (Tuseste cu mult Ă®nteles.) Eu nu stiu ce fãceam pân casã, când auz afarã chelãlãituri si tipete... Strig: "Bubico! Bubico! unde e bãiatul?!" Alerg... Mi-l aducea dobitoaca pe brate; d-abia-l scoseserã ea si Papadopolina si soldatul ofiterului din gura dulãului. Ce sã-l vezi?... tãvãlit, lesinat si moale ca o cârpã. Zic: "Vai de mine! moare bãiatul!" Stropeste-l cu apã! dã-i cu odicolon la nas!... Ce-am pãtimit, numai eu stiu... Douã sãptãmâni a zãcut... Am adus si doftor. Da-n sfârsit, slavã Domnului! a scãpat... (Cãtrã Bubico:) Mai merge la Zambilica bãiatul?
Bubico: Ham!
- Sã te mãnânce Bismarck... craiule!
- Ham! ham!
Si sare de pe bancã jos Ă®n vagon si apucã spre mine.
- Cocoanã! strig eu, ridicându-mi picioarele; eu sunt nevricos, sã nu se dea la mine, cã...
- Nu, frate! zice cocoana, nu vezi cã vrea sã se-mprietineascã? Asa e el: numaidecât simte pe cine-l iubeste...
- A! zic eu, având o inspiratie infernalã; a! simte pe cine-l iubeste... vrea sã ne-mprietenim!... Bravo!
Si pe când cãtelul se apropie sã mã miroasã, iau un pachetel de bonboane, pe cari le duc Ă®n provincie, la un prietin; Ă®l deschid, scot un bonbon si, Ă®ntinzându-l Ă®n jos, cu multã blândete:
- Cutu, cutu! Bubico bãiatul! Bubi!
Bubico, dând din coadã, se apropie mai Ă®ntâi cu oarecare sfialã si Ă®ndointã, apoi, Ă®ncurajat de blândetea mea, apucã frumos bombonul si-ncepe sã-l clefãie.
- Vezi cã v-ati Ă®mprietinit! zice cocoana cu multã satisfactie de aceastã apropiere.
Apoi Ă®mi spune genealogia favoritului... Bubico este copilul lui Garson si al Gigichii, care era sorã cu Zambilica a Papadopolinii, ceea ce, care va sã zicã, Ă®nsemneazã cã Zambilica este mãtusa lui Bubico dupã mamã... ĂŽn timp ce cocoana-mi povesteste, eu, Ă®nfrânându-mi aversiunea si dezgustul Ă®n favoarea unui scop Ă®nalt, Ă®ntrebuintez cele mai Ă®njositoare mijloace spre a intra Ă®n bunele gratii ale nepotului Zambilichii. Si-n adevãr, Bubico se tot apropie de mine, pânã se lasã sã-l iau Ă®n brate. Simt cã mi se bate inima de teamã ca nu cumva, printr-o miscare, ori privire, sã trãdez un plan mare ce l-am croit Ă®n adâncul constiintei mele. Cocoana nu se poate mira Ă®ndestul de prietenia ce-mi aratã Bubico, pe când eu cultiv cu stãruintã aceastã prietenie atât de scumpã mie, prin mângâieri si bonboane.
- Ei vezi! cum v-ati Ă®mprietenit... Ce e, Bubico? ce e, mamã? iubesti pe domnul? da?
Si Bubico rãspunde, gudurându-se-n bratele mele:
- Ham!
- Asa? ai trãdat-o care va sã zicã pe mamitica?... craiule!
Bubico: Ham! ham!
- Trebuie sã fii om bun! Nu trage el la fitecine...
- Fireste, coconitã; simte cânele; are instinct.
Când zic acestea, iatã cã trenul se opreste Ă®n Crivina. Pe peron se aud lãtrãturi si ceartã de câni. Bubico dã sã se smuceascã din bratele mele; eu Ă®l tiu bine; el Ă®ncepe sã latre Ă®ndârjit cãtrã fereastra vagonului. Trenul porneste iar, si Bubico, Ă®ntorcând capul cãtre partea de unde s-aude depãrtându-se cearta semenilor lui, latrã mereu; eu Ă®l mângâi, sã-l potolesc; el, când nu se mai aude nimic, ridicã botul spre tavan si Ă®ncepe, Ă®n bratele mele, sã urle... Ă®n bratele mele!
"Ah! Bubico - zic eu Ă®n sine-mi, mângâindu-l frumos - de capu-ti!... vedea-te-as mãnusi!"
Dar Bubico urlã mereu.
- Doamnã - zic eu - rãu faceti cã-l tineti asa de aproape pe Bubico si acoperit asa Ă®n cãldurã, poate sã turbeze... Chiar asa, aici e prea cald.
Si zicând acestea, mã scol cu Bubico-n brate si m-apropiu de fereastra vagonului. Pun pe Bubico binisor jos lângã mamita lui, si cobor geamul, aplecându-mã sã respir. Afarã, noapte neagrã ca si ideile mele.
- Bine faci! sã mai iasã fumul de tigarã, zice cocoana.
Intrãm pe podul Prahovii... Mã-ntorc, iau o bonboanã, i-o arãt lui Bubico, care s-apropie de mine bâtâind frumusel din coadã.
"Pe memoria lui Plutone si a fidelului sãu Cerber! zic eu Ă®n gând ; jur cã au mintit acei cari au cântat instinctul cânilor! E o minciunã! Nu existã!"
Bubico Ă®mi ia bonboana; Ă®l iau Ă®n brate si mã dau lângã fereastrã, ridicându-l Ă®n dreptul deschizãturii. Aerul rãcoros, trecându-i pe la bot, face mare plãcere lui Bubico. Scoate limba si respirã din adânc.
- Sã nu-l scapi pe fereastrã!... pentru Dumn...
Dar n-apucã mamitica sã rosteascã-ntreg sfântul nume al creatorului, si Bubico dispare ca un porumbel alb Ă®n neagra noapte, Ă®napoi spre Bucuresti, zburând - la Zambilica, probabil. Mã-ntorc cu fata spre cocoana si, prezentându-i mânile goale, strig exasperat:
- Doamnã!
Un rãcnet!... A-nnebunit cocoana!
- Repede, doamnã, semnalul de alarmã!
O duc la semnal si o-nvãt cum sã-l tragã. Pierdutã de durere, executã miscarea cu o supremã energie. Trenul, stop! pe loc. Cletinãturã colosalã. Emotie generalã-ntre pasajeri.
- Cine? cine a dat alarma?
- Dumneaei zic eu cãtre personalul trenului, arãtând pe cocoana lesinatã.
Trenul se pune din nou Ă®n miscare. La Ploiesti, cocoana s-a desteptat din lesin; zdrobitã de nenorocire, trebuie sã rãspunzã la procesul-verbal ce i se dreseazã pentru Ă®ntrebuintarea semnalului. Pe când, Ă®n mijlocul pasajerilor grãmãditi, cocoana se jeleste, eu m-apropiu de urechea ei si, c-un rânjet diabolic, Ă®i soptesc rãspicat:
- Cocoanã! eu l-am aruncat, mânca-i-ai coada!
Ea lesinã iar... Eu trec ca un demon prin multime si dispar Ă®n noaptea neagrã...

"Moftul român", 1901, 29 aprilie; vol. Momente (1901), Momente, schite, amintiri (1908)

.  | index








 
shim Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. shim
shim
poezii  Search   Agonia.Net   

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net


E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!