agonia armenian v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Õ“Õ¸Ö€Õ± Õ°Õ¡ÕµÕ¥Ö€Õ§Õ¶Õ« ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-05-31
| [This text should be read in
romana]
Ca toČ›i oamenii, Ă®mbătrĂ®ni Ă®nainte de vreme din pricina dezamăgirilor.
E cancerul sufletului, măcinĂ®nd imperceptibil. Făcu şaizeci de ani, tot mai grasă, tot mai gălbejită, tot mai deziluzionată. Fiul ei cel mare Ă®i Č›inuse deja o predică cu mulČ›i ani Ă®n urmă: „ Mamă, somnul e mai important decĂ®t mĂ®ncatul şi vorbitul. Lasă-i cel puČ›in naturii timpul să răscumpere păcatele ignoranČ›ei noastre.” Ea răspunse: „Dar la şase dimineaČ›a trebuie frecate şi bătute covoarele din sufragerie, tu, Ă®nsă, n-ai cum să ai habar de aşa ceva...” ĂŽntr-adevăr, n-avea niciun habar. Ordinea-n casă pe spuza vieČ›ii orĂ®nduite. Această ordine Ă®n casă Ă®i devenise cel mai atroce călău! Legea materiei inanimate biruise legea materiei vii! OrĂ®nduirea gospodăriei, orĂ®nduirea vieČ›ii! ĂŽntr-o noapte, era gata să fie suguşată, suguşată.... apoi, Ă®n ultima clipă de groază, a fost eliberată, dezlegată, deznodată – salvată, şi anume, pentru o criză ulterioară cu atĂ®t mai cumplită a bolii ei de inimă secundate de horcăială! Ochii, ochii covĂ®rşiČ›i de o angoasă de negrăit! Aceşti ochi Č›ipau: „Ajutor!” Fiica ei, consumată ea Ă®nsăşi de suferinČ›ă, din cauza a tot felul de dezamăgiri, cancerul sufletului, deveni şi ea, ca urmare, puČ›in grasă şi buhăită şi spuse după această primă criză: „Azi, mi-am cumpărat un revolver. Dacă păČ›esc ca şi mama, a doua oară n-o mai păČ›esc...” Fiul cel mare spuse: „Dumnezeu Č›ine registrul veniturilor şi cheltuielilor Ă®ntregii noastre vieČ›ii. El speră că ne vom gospodări cu chibzuială şi ne blagosloveşte. Dar noi nu o facem. Dumnezeu nu ne plĂ®nge, nu ne rĂ®de. El e drept şi aşteaptă. El vrea să ne constrĂ®ngă la adevărul vieČ›ii noastre prin cumplite pedepse. El deČ›ine controlul falimentului progresiv al avutului nostru vital şi sancČ›ionează cu boala cronică!” Fiului cel mai mare i se replică: „Să filosofezi Ă®n loc să-Č›i fie milă, pfui, cine din familie s-a mai pomenit s-o facă!” ĂŽntr-adevăr, el s-a pomenit s-o facă: El poseda acea compasiune la timp, timpurie, compasiunea preventivă, acel simČ›ămĂ®nt singular preČ›ios care este deja cununat cu gĂ®ndirea, mintea inimii, inima minČ›ii! BătrĂ®na soră a doamnei bolnave juca Ă®mpreună cu aceasta Ă®n fiecare seară BĂ©zigue, o lăsa să cĂ®ştige ca să se mai poată niČ›eluş bucura. Ei i se trimiteau acasă drept semn al aprecierii: peşti marini, scoici, şampanie, beaf tee jelly. Se gĂ®ndea: „Mă Ă®ndoapă pentru viermi.” Dar spunea: „Vă mulČ›umesc din toată inima. Mă bucură nespus.” Fiului cel mai vĂ®rstnic Ă®i zicea: „Ştii, timp de 45 de ani, mi-am trezit din somn bieČ›ii slujitori la ora cinci dimineaČ›a de dragul ordinii Ă®n casă. Crezi că asta mi-e pedeapsa?!?” „Da. Cred că da. Sunt sigur!” Rudele veneau Ă®ndeobşte după-amiaza. Atunci casa era deja Ă®n ordine. Muribunda spunea la gustare: „Cum vrei ceaiul verde sau negru, te rog, poČ›i să ai din amĂ®ndouă, nu, sigur nu e niciu efort? Cu lapte sau cu rom? Sau cu lămĂ®ie? Te rog, serveşte-te! Da, ce-mi spui e Ă®ntr-adevăr foarte caraghios. Nu, cine s-ar fi gĂ®ndit? Marie, serveşte-le crema de portocale! Vă rog, luaČ›i din fructele tropicale. Sunt foarte mĂ®ndră de curmale şi strugurii de Malaga. Nu zic de unde le am.” „Secretul ăsta Ă®l iau cu mine Ă®n mormĂ®nt,” spuse ea rĂ®zĂ®nd, Ă®n timp ce cineva o bătea peste mĂ®nă, plin de reproş. Seara, după gustare şi discuČ›ii, era cu totul epuizată. La ora nouă, jucă BĂ©zigue cu sora ei mai vĂ®rstnică şi-o lăsă Ă®nadins să cĂ®ştige. „Cum ai putut? N-ai văzut că cei opt regi sunt deja afară ?!?” Nu, pesemne că nu văzuse. „Aproape că nu Ă®ndrăznesc să-Č›i iau cele cincizeci de parale...” „Nu mai fă atĂ®ta caz. Am pierdut pe cinstite.” „Hai, revanşa.” ĂŽn aceeaşi noapte avu loc şi ultima criză. Inima muncea să se sfĂ®rşească. Dorea şi nu putea. Groaznic! Muri pe tăcute. Fiica se trezi şi spuse Ă®n crepuscul: „Mamă...” Apoi, Č›ipă: „Marie, Agnes...” Servitorii zgĂ®ndăriČ›i din somnul adĂ®nc se iviră Ă®mpleticindu-se. ĂŽnainte de amiază, apăru şi fiul cel mai vĂ®rstnic. Li se adresă Mariei şi lui Agnes: „ SunteČ›i galbene la faČ›ă. AČ›i dormit prea puČ›in. CulcaČ›i-vă!” Surorei sale Ă®i spuse: „Culcă-te şi dormi! Toate astea nu te au prevenit Ă®ndeajuns? Am să am grijă să nu te trezească nimeni...” PlĂ®ngĂ®nd, căzu pe pat Ă®mbrăcată. Se făcu astfel ora unu. Iar Ă®n casă nu se urnea nimic. Fiul cel mare stătea de strajă. Păşi Ă®n odaie la mama decedată, se aşeză, Ă®i sărută mĂ®na şi zise: „Adormi şi tu pentru prima oară, necugetato! Mereu am avut impresia că cel care doarme este unul mort. Nu e Ă®n stare să trăiască singur, nu e Ă®ncă matur, pregătit. Am avut Ă®ntotdeauna cea mai mare milă atunci cĂ®nd viaČ›a vrea să facă un repaus de la viaČ›ă! Acum, sărmană mamă, toate aceste ore le plăteşti cu vĂ®rf şi Ă®ndesat!” ĂŽn ziua Ă®nhumării, arătau cu toČ›ii nedormiČ›i, galbeni, zbĂ®rciČ›i, slăbiČ›i, Ă®mbătrĂ®niČ›i prea de timpuriu. Chiar şi custodele şi soČ›ia sa, pe care lucrurile nu Ă®i priveau, arătau dărĂ®maČ›i. ĂŽn sicriu, chipul moartei era pe deplin liniştit. DimineaČ›a următoare, fiica comandă ca Ă®n sufragerie etc. etc. să se frece, să se bată, să se cureČ›e covoarele cu varză, fireşte. „De ar mai putea mama să vadă...” simČ›ise ea.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy